
Ioji Kappl, Ioan Gyuri Pascu, Leo Iorga, Ana Baniciu
Pe 10 noiembrie la Sala Palatului, Mircea Baniciu te asteapta la un concert de zile mari, cu ocazia lasarii oficiale a noului sau album, BEST OF vol 2. Materialul va contine piese precum “Vara la tara”, “Pisica neagra”, “Dealul cu dor”, “Tristeti provinciale”, “Andrii Popa” si multe alte hituri ale artistului.
Spectacolul va avea doua parti –prima parte va fi dedicata hiturilor pe care Mircea Baniciu le-a lansat de-a lungul anilor. El va canta cateva dintre cele mai cunoscute balade ale sale (Esarfa in dar, Daca ai ghici, Cu tine in gand, Himera, Scrisoare de bun ramas) si de asemenea cateva dintre piesele pop-rock care au fost prezente si in repertoriul Pasarea Colibri, cum ar fi Vara la Tara, Pisica Neagra, Hanul ulciorului nesecat sau Andrii Popa. In aceasta prima parte vor fi invitati Leo Iorga (ex-Cargo, ex-Compact) si Ioan Gyuri Pascu. Amandoi vor interpreta intr-un stil propriu piese ale lui Mircea Baniciu. La finalul primei parti Mircea Baniciu va canta alaturi de fiica sa, Ana Baniciu.
In cea de-a doua parte a spectacolului, Mircea Baniciu il va avea ca invitat special pe Josef Kappl (ex-Phoenix), cei doi urmand sa cante o parte dintre hiturile formatiei Phoenix, dar in mod special piese mai rare de pe albumul Cantafabule, care au fost prezentate mai rar in spectacol - Dansul Codrilor, Pasarea Rock, Sirena, Uciderea balaurului, Pasarea Calandrion, Muzica si muzichie.
Mircea Baniciu va fi insotit pe scena de trupa sa formata din Vlady Cnejevici (clape), Teo Boar (chitara), Marian Mihailescu (chitara bas) si Cristi Iorga (tobe).